Proiecte Europene
COMUNICAT DE PRESĂ


Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România - Filiala Dolj este beneficiar al programului european Leonardo Da Vinci cu numărul de identificare LLP-Ldv/PLM/2013/RO/084, program de învăţare pe tot parcursul vieţii (Life Long Learnig Programme), „Consolidarea carierei asistenților medicali prin însusirea de noi competențe privind ingrijirile paliative”, proiect ce se va desfăşura în perioada 07.10.2013 – 12.10.2014. În acest proiect, pe lângă O.A.M.G.M.A.M.R. Dolj, este implicat un partener extern şi anume:

Fondazione “NEUROMED” – Pozzilli, Isernia, Italia

Proiectul răspunde unor nevoi de formare şi specializare a asistenţilor medicali generalişti din domeniul ingrijirilor paliative pentru care există ofertă de locuri de muncă în ţară şi în Europa. De asemenea trebuie menţionat faptul că proiectul se adresează unui număr de 25 de asistenţi medicali generalişti înregistraţi la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor si Asistenţior Medicali din România - Filiala Dolj, absolvenţi ai unor cursuri de învățământ postliceal sau universitar, care vor realiza un plasament de formare profesională de 5 săptămâni la partenerul extern, în vederea actualizării şi îmbunătăţirii competeneţelor profesionale prin transferul unor practici inovative in domeniul calificării lor profesionale precum şi formarea de noi competenţe specifice nursingului din domeniul îngrijirilor paliative.

Pentru mai multe detalii vă aşteptăm la sediul O.A.M.G.M.A.M.R. DOLJ din strada Tabaci nr. 1 Craiova, Dolj, Telefon/Fax: 0251-530115.

DISEMINARE GRUNDTVIG


In perioada 23 – 27 Mai 2012 a avut loc a treia intalnire din cadrul proiectului Grundtvig Partnership “Improving volunteering in social care” in Adria, Italia. La aceasta intalnire au fost prezenti reprezentanti ai OAMGMAMR DOLJ -Romania, PASYKAF – Cipru, EUR.ADI.PO.NET – Italia, PROMETEO 2000 – Italia, PPRE – UK, KDEK – Grecia precum si INSIGHT SOCIAL RESEARCH – UK. In cadrul intalnirii s-a prezenta si definitivat prima parte a Cadrului Voluntariatului si anume Recrutarea voluntarilor. De asemenea s-a stabilit noul chestionar ce va fi aplicat de parteneri si organizatiile partenere privind Retinera volutnarilor. Mai multe informatii se gasesc pe site-ul proiectului : www.grundtvig-ivisoc.org

COMUNICAT DE PRESĂ


Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România Filiala Dolj este beneficiar al programului european Grundtvig cu numărul de identificare GRU-11-P-LP-225-DJ-CY, program de învăţarae pe tot parcursul vieţii (Life Long Learnig Programme), „Îmbunătăţirea voluntariatului în asistenţa socială”, proiect ce se va desfăşura în perioada 01.09.2011 – 10.06.2013. În acest proiect, pe lângă OAMGMAMR Dolj, sunt implicaţi un număr de 6 parteneri externi şi anume:

1. PASYKAF – Cyprus - Coordonator al proiectului
2. ASSOCIAZIONE "PROMETEO 2000"- Italy
3. Eur.adi.po.net – Rete Polesana delle istituzioni educative a dimensione Europea-Italy
4. Insight Social Research Ltd. - UK
5. PPRE- UK
6. KINOFELIS DIMOTIKI EPIXIRISI KILKIS (KDEK)- Greece

Proiectul îşi propune să dezvolte o "structura a voluntariatului" în rândul organizaţiilor de sănătate şi sociale implicate în acest parteneriat. Acest cadru va furniza instrumentele potrivite pentru voluntarii care ar putea beneficia de experienţe semnificative, prin munca de voluntariat, în timp ce ei pot oferi servicii de calitate la asociaţiile de îngrijire a sănătăţii. Organizaţiile partenere vor face schimb de experienţă în ceea ce priveşte activitatea de voluntariat şi vor învăţa despre structurile de voluntariat din Europa.


COMUNICAT DE PRESĂ


Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România - Filiala Dolj este beneficiar al programului european Leonardo Da Vinci cu numărul de identificare LLP-Ldv/PLM/2011/RO/016, program de învăţare pe tot parcursul vieţii (Life Long Learnig Programme), „Facilitare inserţiei asistenţilor medicali pe piaţa muncii”, proiect ce se va desfăşura în perioada 08.12.2011 – 02.09.2012. În acest proiect, pe lângă O.A.M.G.M.A.M.R. Dolj, sunt implicaţi un număr de 2 parteneri externi şi anume:

1.Fondazione “Padre Alberto Mileno” – Instituto San Francesco – Vasto Marina, Italia

2.Fondazione Instituto Santa Caterina – Francavilla al Mare, Italia

Proiectul răspunde unor nevoi de formare şi specializare a asistenţilor medicali generalişti în domeniul îngrijirii persoanelor în vârstă pentru care există oferte de locuri de muncă în ţară şi în Europa. De asemenea trebuie menţionat faptul că proiectul se adresează unui număr de 40 de asistenţi medicali generalişti calificaţi, înregistraţi la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor si Asistenţior Medicali din România - Filiala Dolj, în marea lor majoritate absolvenţi de şcoli postliceale, care vor realiza un plasament de formare profesională de 5 săptămâni la cei doi parteneri externi, în vederea formării şi dezvoltării competenţelor profesionale de îngrijire a bătrânilor ce le va creşte oportunităţiile de participare pe piaţa europeană a muncii.



Investeşte în oameni!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
COMUNICAT DE PRESA

București, 02.04.2011

Lansarea proiectului POSDRU/81/3.2/S/59726

 

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor si Asistentilor Medicali din România în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad implementează proiectul„Formare profesională specifică la nivel național pentru asistenți medicali generaliști, moașe si asistenți medicali” , în perioada 1 aprilie 2011 – 31 martie 2014.
Proiectul POSDRU/81/3.2/S/59726 este finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinantat din Fondul Social European, Axa prioritară 3 , DMI 3.2.
Obiectivul general al proiectului vizează formarea profesionala specifică la nivel național a asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali adresate unui grup țintă reprezentativ format din 53.802 persoane din 20 de județe ale României.
Obiectivele specifice:
1.Dezvoltarea competențelor profesionale specifice ale asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali la nivel național, atât prin intermediul cursurilor de formare profesională specifice (60 cursuri judetene si 24 interregionale), a cursurilor judetene TIC, utile in organizarea activității curente (60 cursuri).
2. Dezvoltarea competentelor manageriale ale asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali din cele 8 regiuni de dezvoltare ale Romaniei (24 cursuri interregionale).
3. Cresterea gradului de securitate la locul de muncă pentru grupul țintă, concomitent cu respectarea normelor de protecție a mediului (24 cursuri interregionale).
4. Elaborarea unui studiu complex la nivel national privind adoptarea unor măsuri inovatoare de imbunătatire a strategiei formare profesională specifică a asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali, in vederea cresterii adaptabilitatii grupului tinta la schimbarile economice si alinierii la cerintele si standardele europene. Proiectul propune un sistem inovator de identificare a necesitatilor concrete de schimbare a formării profesională specifică prin consultarea on-line a grupului tinta, in vederea creșterii adaptabilitatii la schimbarile economice.
5. Promovarea schimburilor de experienta interregionale în spitale si clinici competitive din tară.
Prin implementarea activităților pe o perioadă de 3 ani, proiectul va contribui la o mai bună adaptabilitate a grupului țintă la locul de muncă, conforme cu standardele europene de profil si implicit la creșterea competitivității sectorului medical românesc.

Informații suplimentare:
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor si Asistentilor Medicali din România, Str. Ing.Zablovschi, nr.76, Sectorul 1, București
Manager proiect: Prof. dr. Anca Hermenean (anca.hermenean@gmail.com)
Asistent manager: Dediu Gabriela (gabriela_dediu@yahoo.com)
+40 0741 242 416, tel/fax +40 21 2240055
Universitatea de Vest “Vasile Goldis” din Arad,
Coordonator proiect partener: Prof. Dr. Cotoraci Coralia (ccotoraci@yahoo.com)
+40 726 722 127, tel/fax +40 257 213446

 



COMUNICAT DE PRESA
30 martie 2011
Desfășurarea primei sesiuni de training transnaționale a tutorilor cu rol în pregătirea practică a elevilor școlilor postliceale sanitare din România”

În perioada 24-27 martie 2011, a avut loc la Sinaia, sesiunea de training cu tema „Dezvoltarea competențelor personalului din unitățile medicale cu rol de tutori pentru pregătirea practică a elevilor școlilor sanitare, ca măsură de sprijin pentru derularea eficientă a stagiilor de pregătire practică a elevilor”, organizată deOrdinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), în parteneriat cu Federația Sanitas România,  Asociația Centrul Român de Inițiative (CRI), Organizația „An Bord Altranais” – Irlanda, Organizația „Consejo General de Enfermería (CGE)” – Spania, Școala Postliceală Sanitară Fundeni, Colegiul de Științe „Grigore Antipa” – Brașov  și Grupul Școlar „George Emil Palade” – Constanța.
Evenimentul a fost primul organizat în cadrul proiectului cu titlul: „Program transnațional de îmbunătățire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din școlile postliceale sanitare pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, în cadrul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – „Investește în oameni!”, dintr-o serie de 6 sesiuni de training transnaționale dedicate unui grup țintă de 200 de tutori selectați din toata țara, ca măsură de sprijin pentru derularea eficientă a stagiilor de pregătire practică a elevilor școlilor postliceale sanitare .

Agenda sesiunii de training a cuprins o serie de prezentări și dezbateri susținute de
experți în domeniul Nursing din partea partenerilor transnaționali dinIrlanda și Spania, tutori de practică, coordonatori de practică, echipa managerială a proiectului.
Pentru informații suplimentare privind proiectul, contactați OAMGMAMR, la sediul din
Str. Ing. Zablovschi,nr.76, sector 1 Bucureşti,
www.oamr.ro, e-mail: oammromania@yahoo.com.
Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU, accesați: www.fseromania.ro.


Descarca Aine Mc Hugh- An Board Altranais.pdf (63.044 kB)
Descarca Michael Connolly-UCD.pdf (64.518 kB)
Descarca Prezentare Crin Marcean-Fundeni.pdf (120.045 kB)
Descarca Prezentare Gabriela Dediu.pdf (492.545 kB)
Descarca Prezentare Viorel Spatariu.pdf (198.855 kB)
Descarca Prezentare-Isabela Barbu-Fundeni.pdf (135.814 kB)
Descarca PrezentareThomas Kearns-An Bord Altranais.pdf (575.972 kB)
Descarca Rita Collins_ propunere program tutori in Irlanda.pdf (118.374 kB)
Descarca Suport curs Ladinia Ardeu.pdf (310.939 kB)
Descarca Suport curs tutori Dana Butoi.pdf (150.692 kB)

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte în oameni! Contract nr. POSDRU / 90/ 2.1 / S / 61519 Titlul proiectului: "Program transnațional de îmbunătățire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din școlile sanitare pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă."




Comunicat de presă
Lansarea proiectului strategic cu finanțare europeană
„E-Nursing: Program de instruire in tehnologia informatiei a asistentilor medicali, in contextul informatizarii sistemului sanitar”

București 30.03.2011
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în parteneriat cu Federaţia Sanitas din România, Asociația “Centrul Român de Inițiative”, An Bord Altranais şi Consejo General de Enfermeria anunță lansarea unui nou „Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013” – „Investește în oameni!”, intitulat„E-Nursing: Program de instruire in tehnologia informatiei a asistentilor medicali, in contextul informatizarii sistemului sanitar.

Proiectul a început la 1 ianuarie 2011 și se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, până la data de 31 decembrie 2013.
Obiectivul general al proiectului îl constituie cresterea adaptabilitatii și competitivitatii personalului din sectorul sanitar prin participarea la cursuri de instruire si de certificare a competentelor TIC si la schimburi de experienta transnationale, facilitandu-se, astfel, dezvoltarea competentelor angajatilor din sectorul sanitar, in concordanta cu aspiratiile profesionale si cu piata muncii.
Proiectul se adresează unui număr de 4000 de persoane (din care 3000 femei), angajati din sectorul sanitar din toate regiunile de dezvoltare ale tarii, ce vor avea acces egal la activitatile propuse in cadrul proiectului. Vor participa angajati, indiferent de: rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată.
Proiectul promoveză dezvoltarea resurselor umane din sectorul sanitar, prin participarea personalului sanitar la cursuri de formare in TIC si schimburi de experienta cu parteneri transnationali in vederea cresterii adaptabilitatii si competitivitatii.
Pentru informații suplimentare privind proiectul, contactați pe:
Vergilia Madalina FLOREA - Manager Proiect
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România: sediul de implementare: str. Ceasornicului, nr. 8, sector 1, Bucureşti; telefon 021/310.08.90, fax: 021/3130966, oammromania@yahoo.com, web: www.oamr.ro.
Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU 2007-2013, accesați: www.fseromania.ro.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte în oameni! Contract nr. POSDRU/81/3.2/S/57946 Titlul proiectului:"E-Nursing:Program de instruire in tehnologia informatiei a asistentilor medicali, in contextul informatizarii sistemului sanitar"



Comunicat de presă
Lansarea proiectului strategic cu finanțare europeană

O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar
București 30.03.2011
Asociația “Centrul Român de Inițiative”, în parteneriat cu Federaţia Sanitas din România, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Societatea de Analize Feministe ANA anunță lansarea unui nou „Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013” – „Investește în oameni!”, intitulat „O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar”.

Proiectul a început la 1 decembrie 2010 și se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, până la data de 30 noiembrie 2013.
Obiectivul general al proiectului îl constituie asigurarea accesului egal la ocupare şi îndeosebi la constituirea unei cariere profesionale şi implicarea în funcţii de conducere, în vederea creării unei pieţe a muncii inclusive pentru femeile din sistemul sanitar.
Proiectul se adresează unui număr de 880 de persoane, din care 700 de femei angajate în cadrul instituţiilor din sistemul sanitar, 80 de manageri şi personal ai autorităţilor publice centrale şi locale şi 100 de persoane reprezentanţi ai partenerilor sociali (organizaţii sindicale şi patronale) şi ai organizaţiilor societăţii civile.
Proiectul promoveză principiul egalităţii de şanse şi de gen prin activităţi adresate autorităţilor publice centrale şi locale şi partenerilor sociali implicaţi în procesul de descentralizare a sistemului sanitar, pregătirea unui Duons saleHUBLOT REPLICA WATCHESreplica watches ukreplica watches, top quality and 100% same as the original.
ghid pentru constituirea unei reţele profesionale şi interprofesionale pentru femeile angajate în sistemul de sănătate, organizarea şi desfăşurarea unei campanii de informare care va pune accent atât pe atragerea femeilor în vederea ocupării lor în unităţile din sistemul sanitar, cât şi pe dezvoltarea carierei şi promovarea acestora în funcţii de conducere.
Pentru informații suplimentare privind proiectul, contactați pe:
Irina Rusu - Manager Proiect,
Asociația “Centrul Român de Inițiative,sediul de implementare: str. Ceasornicului, nr. 8, sector 1, Bucureşti; telefon 021/310.08.90, fax: 021/3130966, e-mail: centrulromandeinitiative@gmail.com, web: www.ascri.ro.
Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU 2007-2013, accesați: www.fseromania.ro.


Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte în oameni! Contract nr. POSDRU / 97 / 6.3 /S/ 50247Titlul proiectului: „O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar”





COMUNICAT DE PRESĂ 4 martie 2011

Organizarea primei sesiuni de training transnaționale a tutorilor cu rol în
pregătirea practică a elevilor școlilor postliceale sanitare din România

 

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), în parteneriat cu Federația Sanitas România, AsociațiaCentrul Român de Inițiative (CRI), Organizația „An Bord Altranais” – Irlanda,Organizația „Consejo General de Enfermería (CGE)” – Spania, Școala Postliceală Sanitară Fundeni, Colegiul de Științe „Grigore Antipa” – Brașov și Grupul Școlar „George Emil Palade” – Constanța, anunță organizarea primei sesiuni de training cu tema „Dezvoltarea competențelor personalului din unitățile medicale cu rol de tutori pentru pregătirea practică a elevilor școlilor postliceale sanitare, ca măsură de sprijin pentru derularea eficientă a stagiilor de pregătire practică a elevilor”, în perioada 24-27 martie 2011, la Sinaia, Hotel New Montana.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului cu titlul: „Program transnațional de îmbunătățire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din școlile postliceale sanitare pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, în cadrul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – „Investește în oameni!”, și este primul dintr-o serie de 6 sesiuni de training transnationale organizate pentru un grup țintă de 200 de tutori selectați din toata țara, ca măsură de sprijin pentru derularea eficientă a stagiilor de pregătire practică a elevilor școlilor postliceale sanitare partenere.

La sesiunea de training sunt invitați experti în domeniul Nursing atât din România cât și din partea partenerilor transnaționali din Irlanda și Spania.

Pentru informații suplimentare privind proiectul, contactați OAMGMAMR, la sediul din Str. Ing. Zablovschi, nr. 76, sector 1 Bucureşti, www.oamr.ro, e-mail: oammromania@yahoo.com.

Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU, accesați: www.fseromania.ro.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte în oameni! Contract nr. POSDRU / 90/ 2.1 / S / 61519
Titlul proiectului: “Program transnațional de îmbunătățire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din școlile sanitare pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă.

 



Comunicat de presă
Lansarea proiectului cu finanțare europeană - Îmbunătățirea stagiilor de pregătire practică a elevilor din școlile postliceale sanitare pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă

București, 4.08.2010 – Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), în parteneriat cu Federația Sanitas România, Asociația Centrul Român de Inițiative (CRI), Organizația „An Bord Altranais” – Irlanda, Organizația „Consejo General de Enfermería (CGE)” – Spania, Școala Postliceală Sanitară Fundeni, Colegiul de Științe „Grigore Antipa” – Brașov și Grupul Școlar „George Emil Palade” – Constanța, anunță lansarea unui nou proiect strategic cofinanțat din Fondul Social European, în cadrul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – „Investește în oameni!”, intitulat „Program transnațional de îmbunătățire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din școlile postliceale sanitare pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă”.
Proiectul a început în luna iulie 2010 și se desfășoară pe o perioadă de 36 (treizeci și șase) luni.
În societateaactuală, un prim obstacol în calea obținerii și păstrării unui loc de muncă îl reprezintă corelarea deficitară între sistemul de educație și formare profesională și dinamica pieței muncii. Proiectul contribuie la îmbunătățirea procesului de inserție a absolvenților școlilor sanitare pe piața muncii, prin obținerea unei calificări complete și solicitate pe piața actuală a muncii.
Intervențiile finanțate în cadrul acestui program contribuie la asigurarea de oportunități pentru participanți, prin oferirea unei șanse fie prin educație, fie prin formare profesională continuă, fie prin muncă.
Astfel, în cadrul acestui proiect vor fi instruiți 200 de tutori, care vor participa la sesiuni de training transnaționale. Aceste sesiuni de training vizează perfecționarea personalului medical cu rol de tutori pentru pregătirea practică a elevilor școlilor sanitare.
De asemenea, 500 de elevi înmatriculați în sistemul național de învățământ vor beneficia de stagii de practică inovatoare desfășurate atât în spitale din România, cât și în spitale din țări membre ale Uniunii Europene. Pentru îndeplinirea cu succes a activităților, elevii vor avea la dispoziție materiale suport (caiete de practică, manual de practică standardizat, cărți, reviste, echipamente de protecție, etc). Toți elevii care participă la stagiile de pregătire, vor beneficia de servicii de consiliere și orientare în carieră.
La finalul stagiilor de practică, 60 de elevi vor fi premiați cu o excursie de 5 zile într-o țară membră a UE, în vederea efectuării de vizite la potențiali angajatori sau premii în bani, în valoare de 1850 ron/elev.
Pentru eficientizarea și promovarea obiectivelor programului, se vor organiza campanii de conștientizare și informare cu privire la oportunitățile oferite elevilor din școlile cu profil sanitar pentru efectuarea stagiilor de practică și pentru inserția absolvenților pe piața muncii.
Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale persoanelor aflate în situația de tranziție de la școala postliceală sanitară la viața activă, prin îmbunătățirea stagiilor de pregătire practică și a serviciilor de orientare și consiliere profesională oferite acestora, asigurându-se premisele unei mai bune inserții a absolvenților pe piața muncii.

Pentru informații suplimentare privind proiectul, contactați OAMGMAMR, la sediul din
Str. Ing. Zablovschi, nr. 76, sector 1 Bucureşti, www.oamr.ro, e-mail: oammromania@yahoo.com
Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU, accesați: www.fseromania.ro.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte în oameni! Contract nr. POSDRU / 90/ 2.1 / S / 61519
Titlul proiectului: “Program transnațional de îmbunătățire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din școlile sanitare pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă.






Comunicat de presă

OAMGMAMR - O ȘANSĂ PENTRU VIITOR!

București, 4 august 2010Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România în parteneriat cu Asociația „Centrul Român de Inițiative”, anunță lansarea unui nou proiect strategic cofinanțat din Fondul Social European, în cadrul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investește în oameni!”, intitulat „Orientarea profesională și calificarea angajaților din sectorul sanitar – O șansă pentru viitor !”.

Proiectul a debutat pe data de 1 iulie 2010 și se va derula pe o perioadă de 36 (treizeci și șase) de luni.

Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea resurselor umane prin oferirea angajaților din sectorul sanitar a unor programe gratuite de consiliere și asistență în dezvoltarea de abilități care să le faciliteze siguranța locului de muncă. De asemenea, pe lângă programele de consiliere și orientare profesională, în acest proiect sunt oferite și cursuri gratuite de calificare/recalificare în meserii căutate pe piața muncii, precum baby sitter, îngrijitor/îngrijitoare bătrâni la domiciliu și îngrijitor/îngrijitoare bolnavi la domiciliu.

Proiectul urmărește consilierea și orientarea în carieră a 3000 de angajați din sectorul sanitar și calificarea/recalificarea a 700 de angajați, din toate regiunile de dezvoltare ale țării, fiind încurajate să participe, mai ales persoanele cu vârsta de peste 45 de ani si cele de sex feminin.

Cursurile de calificare sunt organizate de furnizori din România, autorizați de către Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților, iar la absolvirea acestora, toți participanții vor primi subvenții și certificate de calificare recunoscute la nivel național sau european, ce conferă dreptul de profesare pe toată durata vieții, avizate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Pentru informații suplimentare privind proiectul, contactați OAMGMAMR, la sediul din
Str. Ing. Zablovschi, nr. 76, sector 1 Bucureşti, www.oamr.ro, e-mail: oammromania@yahoo.com

Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU 2007-2013, puteti accesa site-ul www.fseromania.ro.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte în oameni!
Contract nr. POSDRU / 80 / 2.3 / S / 59703
Titlul proiectului: „Orientarea profesională și calificarea angajaților din sectorul sanitar – o șansă pentru viitor!

Formare profesională specifică la nivel național pentru asistenți medicali generaliști, moașe si asistenți medicali

Chestionar pentru testarea nevoii de educatie medicala continua